TC Capital, companie de investiții și dezvoltare de proprietăți, fondată și condusă de omul de afaceri Ali Çapa, scoate la vânzare spații de birouri clasa A cu suprafețe mici în cadrul proiectului Hyperion Towers, conceptul reprezentând o noutate pe piața locală de profil.

„În acest moment piața locală se confruntă cu o provocare importantă, care constă în cererea de spații de birouri de clasă A, noi sau renovate, cu dimensiuni flexibile, unde companiile mici și mijlocii să se poată muta în cel mai scurt timp. Aceste firme au în prezent opțiuni limitate și își desfășoară activitatea în birouri aflate în clădiri de apartamente, vile vechi sau clădiri de birouri de clasă B, unde eficiența folosirii spațiului și calitatea nu sunt deloc la un nivel optim. Estimăm că aproximativ 60% dintre IMM-urile din București, în special startup-uri și firme antreprenoriale, au o nevoie acută de spații de birouri de înaltă calitate, cu dimensiuni care să poată fi adaptate nevoilor lor și care să aibă prețuri accesibile”, a declarat omul de afaceri Ali Çapa, CEO al TC Capital.

Hyperion Towers, amplasat pe bulevardul Pipera, devine astfel primul proiect mare de birouri de clasă A care va fi vândut în suprafețe mici, începând de la 200 mp și cu prețuri care pleacă de la 720 euro/mp.

Acest concept este proiectat să răspundă nevoii în creștere a întreprinderilor mici și mijlocii de spații de birouri de clasă A de înaltă calitate, dar de mici dimensiuni și la prețuri accesibile, arată reprezentanții TC Capital.

Hyperion Towers cuprinde două clădiri, cu o suprafață totală închiriabilă de 40.000 mp de spații de birouri de clasă A. În acest moment, complexul trece printr-un proces extins de renovare, cu un buget total care se ridică la 14 milioane de euro. Lucrările se desfășoară în două faze, cu o investiție de circa șapte milioane de euro pentru fiecare clădire.

Data estimată pentru terminarea lucrărilor de la prima clădire, de 20.000 mp, este finalul lui 2019, în timp ce, pentru cea de-a doua clădire, termenul este a doua jumătate a anului viitor.

Complexul este fostul Twin Tower Barba Center, care a fost achiziționat de către Ali Çapa în 2017.

Unul dintre cele mai importante avantaje oferite de acest tip de investiție se află în potențialul foarte mare de dezvoltare a zonei, momentan subevaluată, și care va genera creșterea valorii proprietății. De asemenea, un alt atu este și posibilitatea de a închiria spațiile de birouri, generând recuperarea sumei investite în achiziție și un profit sigur, mai arată compania de investiții.

„Credem că acest concept, care oferă spre vânzare unități mai mici, are un puternic potențial de a revoluționa piața locală. Având în vedere că peste 60% din cererea anuală din București este pentru birouri de până la 1.000 mp, noi practic am deschis porțile marilor clădiri de birouri de clasă A pentru companiile mici și mijlocii. Acestea sunt dornice să-și diversifice portofoliul investițional cu un puternic câștig de capital potențial și active ușor de gestionat și cu randament ridicat. Prin acest concept vrem să lansăm un instrument imobiliar care lipsea pieței de clădiri de birouri din București și care răspunde unei cereri încă nesatisfăcute. Între timp, activitățile de închiriere în clădire vor continua în paralel cu activitatea de vânzare, pentru a fi capabili să răspundem tuturor nevoilor companiilor”, a adăugat Ali Çapa.

Bulevardul Pipera este una dintre zonele cu cel mai accelerat ritm de dezvoltare din București. Recent, bulevardul a fost reabilitat și lărgit, i s-au adăugat noi linii de transport public, existând astfel o conexiune mult mai bună cu centrul orașului. Proiectul oferă angajaților servicii gratuite de transport până la stația de metrou Aurel Vlaicu.

TC Capital a fost înființată în 2014 și este un fond de investiții privat fondat și condus de Ali Çapa, fost acționar și director executiv al Anchor Grup, timp de peste 10 ani. În ultimii cinci ani, omul de afaceri turc a mai investit, prin intermediul TC Capital, în complexul rezidențial Cosmopolis și în compania de dezvoltare agricolă, KC Argo.