Profitul Raiffeisen Bank a crescut cu 11% în primele 9 luni, la 645 milioane de lei

Foto: www.raiffeisen.ro

Raiffeisen Bank a încheiat trimestrul al treilea din 2021 cu un profit net de 645 milioane de lei, în creștere cu 11% față de perioada similară a anului trecut.

„Am avut o evoluție foarte bună în primele trei trimestre din 2021 și mă bucur să văd creșterea activității de creditare, pe de-o parte și pe de altă parte, un comportament foarte bun de plată al clienților noștri, semn că am depășit cu bine primele valuri ale pandemiei. Costul riscului a scăzut considerabil în 2021 față de 2020, când am avut o abordare mai degrabă conservatoare pentru a ține pasul cu deteriorarea mediului economic. Spuneam la finalul anului trecut că sunt convins că împreună vom traversa cu bine această criză sanitară și economică, iar rezultatele de astăzi confirmă acest lucru. În primele 9 luni ale anului 2021 portofoliul nostru de credite nete a crescut cu 13% (an la an) – 12% la persoane fizice, 17% la IMM și 14% la corporații mari și medii, în condițiile în care am adaptat oferta noastră și am continuat să ne susținem clienții și economia cât am putut de mult”, a spus Steven van Groningen, președinte & CEO Raiffeisen Bank.

Veniturile și cheltuielile operaționale s-au menținut aproximativ la același nivel din 2020. Activitatea tranzacțională s-a intensificat în 2021, iar veniturile din comisioane au revenit la nivelurile înregistrate înainte de pandemie, însă veniturile din dobânzi au fost afectate de deprecierea marjelor de dobândă. Astfel, creșterea veniturilor băncii a fost de doar 1%, an la an.

„Investițiile Raiffeisen Bank au fost direcționate în continuare, cu precădere, spre îmbunătățirea continuă a capabilităților digitale și dezvoltarea profesională a echipei, pentru a răspunde cât mai bine și mai rapid nevoilor clienților. De asemenea, am continuat să investim în menținerea unui mediu sigur atât pentru clienți, cât și pentru angajați”, arată banca.

În cele trei trimestre ale acestui an, depozitele clienților au ajuns la 46,5 miliarde de lei, în creștere cu 14% fata de 30 septembrie 2020.

Soldul creditelor nete acordate IMM în intervalul ianuarie-septembrie a marcat o creștere de 17%, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, susținută de programul IMM Invest, dar și de programele Fondului European de Investitii (EIF).  

În primele 9 luni ale acestui an, banca a acordat un volum de credite de consum pentru populație cu aproximativ 55% mai mare față de perioada similară din 2020, punând accent pe automatizarea și îmbunătățirea proceselor de creditare.  

În luna septembrie 2021, portofoliul de clienți digitali activi persoane fizice al băncii a depășit cifra de 1.000.000.

Raiffeisen Bank continuă să fie unul dintre liderii pieței cardurilor de credit din România, cu un portofoliu de peste 550.000 de carduri active. Cu peste 2 milioane de carduri de debit active, numărul tranzacțiilor e-commerce efectuate de persoane fizice prin intermediul acestora a crescut cu 70% față de primele 9 luni ale anului trecut.

Raiffeisen Bank are peste 20 de ani de activitate pe piața bancară din România și peste 2,22 milioane de clienți, persoane fizice și juridice.

German
Citește articolul precedent:
Avem nevoie urgent de condiții-cadru politice stabile

Criza politică ce durează deja de câteva săptămâni și situația actuală dificilă din domeniul sănătății creează condiții din ce în...

Închide