Program de susținere a producătorilor români, lansat de Raiffeisen Leasing

Raiffeisen Leasing a lansat un program care vizează sprijinirea producătorilor români, principalul avantaj al campaniei fiind costul de finanțare, care înseamnă o reducere de 0,5% față de dobânda standard, zero comision de administrare în primul an de leasing și 5% avans, posibil prin programul de garantare europeană COSME, pentru tranzacțiile eligibile.

În plus, programul oferă clienților până la șase luni CASCO gratuit și reduceri la cotele de asigurare, a anunțat compania.

Raiffeisen Leasing lansează acest program care să ajute la restartul afacerilor românești după ce a acordat inițial măsurile de sprijin necesare clienților afectați de pandemia COVID-19, în urma cărora a suspendat plata ratelor pentru un număr de 1.187 de clienți. 

„Am continuat să ne uităm spre viitor, la ce putem face și cum putem ajuta în contextul COVID-19. Am simțit un entuziasm și o dorință de revenire puternică și din rândul clienților noștri și suntem aici pentru a-i susține. Avem marele avantaj de a face parte dintr-un grup financiar puternic, cu o poziție foarte bună de capital, care a dovedit sustenabilitate, responsabilitate și soliditate în piață și în alte momente critice pentru economie și care nu și-a stabilit niciodată o strategie doar pe termen scurt. Prin urmare, perspectivele sunt îmbucurătoare pentru noi, putem ajuta la renașterea business-ului românesc și o vom face”, a declarat, într-un comunicat, Bob De Man, CEO Raiffeisen Leasing.

Resursele programului vor fi direcționate către sectoarele economice cu valoare adăugată în economie, către companii românești care produc sau comercializează bunuri finanțabile în leasing financiar din domeniile construcții, agricultură, transporturi și auto.

„Rămânem conștienți de faptul că tot acest context creat de COVID-19 va continua să aibă implicații importante în viața noastră însă suntem pozitivi și încrezători că totul va fi bine dacă ne unim forțele să ajutăm, să fim aproape de clienții și partenerii noștri. Ne așteptăm la rezultate foarte bune pe această campanie. Prioritatea Raiffeisen Leasing rămâne susținerea clienților, menținerea continuității afacerilor lor și dezvoltarea continuă a activității, prin leasing așa cum trebuie, corect, responsabil și sustenabil”, a adăugat reprezentantul Raiffeisen Leasing.

Raiffeisen Leasing este membră a grupului financiar austriac Raiffeisen și activează pe piața românească din anul 2002.

Clienții Raiffeisen Leasing sunt în principal persoane juridice, de la IMM-uri la corporații multinaționale și municipalități, inclusiv persoane fizice. Compania este prezentă în toate orașele mari din România prin agențiile Raiffeisen Bank.



German
Citește articolul precedent:
O nouă identitate vizuală: cel mai important proces de rebranding realizat de DB Schenker în ultimii 10 ani

Noul design corporativ consolidează punctele forte ale companiei • Furnizorul de logistică B2B se concentrează pe apelul emoţional • Mai...

Închide