Raiffeisen Bank a încheiat primul semestru cu un profit net de 397 milioane lei, în creștere cu peste 40%

Foto: www.raiffeisen.ro

Raiffeisen Bank a înregistrat un profit net de 397 milioane de lei în prima jumătate a acestui an, cu 42% mai mare față de perioada similară din 2020.

Evoluția financiară pozitivă se datorează, în principal, nivelului considerabil mai mic al costului riscului, pe fondul disciplinei de rambursare a creditelor, susținută de măsurile luate pentru sprijinirea clienților, atât de bancă, cât și de Guvern, dar și de îmbunătățirea evoluțiilor macroeconomice și creșterea cererii solvabile de credite în toate segmentele de clienți, în special IMM, arată banca, într-un comunicat.

„Suntem mulțumiți de rezultatele noastre din prima jumătate a anului 2021, an în care suntem preocupați să susținem clienții și revenirea economiei românești. Am reușit menținerea profilului de risc al băncii la niveluri sănătoase, prin moratoriile proprii și publice. Împreună cu clienții noștri, putem spune că am depășit cu bine această perioadă cu totul neobișnuită. Mai mult, am înregistrat o creștere foarte bună a portofoliului de credite nete al băncii, cu 11%, comparativ cu jumătatea anului 2020. Am crescut pe toate segmentele de clienți cu un vârf de 21% creștere pentru IMM-uri, în mare măsură datorită implicării noastre puternice în programul IMM Invest. De asemenea, creditele pentru persoanele fizice și corporațiile mari și medii au avansat semnificativ, cu 10%, respectiv 8%”, a spus Steven van Groningen, președinte & CEO Raiffeisen Bank.

La  30 iunie, activele totale au ajuns la 54,5 miliarde de lei, reprezentând o creștere de 18%, an la an, iar veniturile băncii au avansat ușor, cu 2%, față de aceeași perioadă a anului trecut.

Criza sanitară a adus un comportament mai prudent, orientat spre amânarea cheltuielilor și spre economisire, astfel încât depozitele clienților au înregistrat o creștere cu 15% comparativ cu nivelul din 30 iunie 2020, ajungând la 44,3 miliarde de lei, arată banca. 

La sfârșitul primei jumătăți a anului 2021, soldul creditelor nete acordate IMM-urilor de Raiffeisen Bank a crescut cu 21% față de intervalul similar din 2020. Totodată, portofoliul creditelor nete pentru corporații mari și medii s-a majorat cu 8%, banca continuându-și strategia de a susține eforturile clienților de adaptare la noile realități economice, dar și preocuparea pentru finanțare sustenabilă.

„În zona companiilor, banca se concentrează spre finanțarea investițiilor sustenabile, cu componentă de reducere a amprentei de CO2. Împreună cu grupul Raiffeisen Bank International (RBI), Raiffeisen Bank își asumă un rol esențial în procesul de tranziție la o economie verde și urmărește să genereze impact pozitiv, atât prin modul în care operează, cât și prin proiectele pe care alege să le finanțeze”, se spune în comunicat.

Raiffeisen Bank a plasat în iunie 2021 cea mai mare emisiune de obligațiuni corporative în lei a unui emitent din România și a doua emisiune de obligațiuni verzi a băncii, de 1,2 miliarde lei, după cea din mai 2021, care a atras 400,5 milioane lei.

„Prin cele două emisiuni de obligațiuni verzi din piața locală reconfirmăm angajamentul nostru de a mobiliza resursele financiare în scopuri sustenabile și de a integra aspectele de mediu, sociale și de guvernanță (ESG) în gestionarea riscurilor, pentru a asigura o decarbonizare progresivă a portofoliului de credite. Fondurile atrase prin aceste emisiuni de obligațiuni vor fi direcționate în proiecte verzi care respectă criteriile de eligibilitate definite în Cadrul pentru Obligațiuni Verzi al băncii și cele mai bune practici internaționale”, a spus Steven van Groningen.

Creditele acordate de bancă populației au crescut semnificativ la jumătatea anului 2021. Portofoliul Flexicredit s-a dublat ca valoare față de aceeași perioadă a anului trecut, în timp ce creditele cu garanție ipotecară pentru persoane fizice au crescut cu 40%. Raiffeisen Bank continuă să fie unul dintre liderii pieței cardurilor de credit din România, cu un portofoliu de peste 550.000 de carduri active.

La finalul primului semestru 2021, numărul clienților activi digitali a ajuns la 950.000, iar în acest an, peste 75.000 de clienți în medie, în fiecare lună, au început să folosească serviciile digitale oferite de Raiffeisen Bank. În ceea ce privește clienții corporații, peste 99% dintre ei tranzacționează cu banca exclusiv prin canale electronice.

Plățile cu cardurile de credit au crescut cu 23% în prima jumătate a anului 2021, față de perioada similară din 2020, iar numărul tranzacțiilor e-commerce efectuate de persoane fizice, prin intermediul cardurilor de debit Raiffeisen Bank, a urcat cu 75%.

Raiffeisen Bank este una dintre băncile universale aflate în top 5 în România și deservește 2,2 milioane de clienți, persoane fizice și juridice.

German
Citește articolul precedent:
Porsche România și Porsche Finance Group își reîntăresc angajamentul pentru sustenabilitate prin mobilitate

Grupul continuă investiția în electromobilitate pentru a asigura consumatorilor accesul la mobilitate sustenabilă; Viziunea globală este de a ajunge la...

Închide