SAP o numește pe Josephin Galla în funcția de Managing Director pentru Europa de Sud-Est

Josephin Galla este, începând din luna iulie, noul Managing Director al furnizorului german de soluții software SAP pentru țările din Sud-Estul Europei.

Ea se va reloca în București și, împreună cu echipa de management, va implementa noua strategie regională și va coordona activitățile SAP din România, Ucraina, Bulgaria, Slovenia, Croația, Serbia, Albania, Bosnia-Herțegovina, Kosovo, Macedonia, Moldova și Muntenegru, țări care cumulează un număr de peste 1.900 de angajați.

Anterior, Josephin Galla a fost Managing Director SAP Vietnam și membru al Senior Executive Team în cadrul clusterului SAP din Asia de Sud-Est. De-a lungul timpului, ea și-a dedicat cariera dezvoltării businessului SAP în Europa, Asia și America de Nord, ocupând diverse roluri în vânzări și management.

„Aștept cu nerăbdare să încep această nouă provocare. Europa de Sud-Est este o regiune atât de diversă, care oferă un potențial mare. În acest moment, lucrăm îndeaproape pentru a ne asigura că avem aceeași viziune, misiune și strategie în toate țările, prin care să fim pregătiți pentru perioada post-Covid-19, precum și pentru următorii cinci ani. Credem cu tărie că strategia noastră de business va fi determinată de oamenii talentați pe care îi avem în companie, precum și de modul în care ne percepe piața. Avem nevoie de o schimbare de paradigmă și de gândire pentru a poziționa regiunea noastră ca următoarea piață din punct de vedere al dinamicii după Asia”, a declarat, într-un comunicat, noul SAP Managing Director pentru Europa de Sud-Est.

Născută în Berlin, Germania, ea a urmat cursurile Facultății de Economie Internațională din cadrul International Business School din Berlin și este licențiată în Administrarea Afacerilor, diplomă obținută la Universitatea din Sunderland.

SAP este lider de piață pe segmentul soluțiilor software pentru afaceri și are în prezent peste 437.000 de clienți în 180 de țări.

Subsidiara din România a grupului german și-a început activitatea în 2002, numărându-se printre primii furnizorii IT locali de top.



German
Citește articolul precedent:
Companiile se așteaptă la o scădere semnificativă a afacerilor

Scăderi semnificative ale cifrei de afaceri și o redresare economică cel mai devreme în 2021. Acestea sunt rezultatele celui mai...

Închide