Soluții de finanțare mai sănătoase

Foto: everythingposs / depositphotos.com

Sistemul sanitar românesc este, elegant exprimat, într-o stare proastă. Pandemia de COVID a demonstrat în mod clar acest lucru. O rată uriașă a mortalității între cei infectați cu SARS-CoV-2 (în octombrie era cea mai mare din lume în raport cu populația), accidente de muncă și incendii pe bandă rulantă chiar în unitățile de terapie intensivă, medici și asistenți la limita epuizării. Dar criza Corona este doar cel mai recent simptom dintr-o serie întreagă de probleme cu care se confruntă sistemul.

Dintre cele 27 de țări ale UE, România ocupă un neplăcut loc întâi în ceea ce privește numărul de decese evitabile. Statisticile din 2019 arată că, în anul de referință 2016, peste 80% dintre decesele persoanelor sub 75 de ani puteau fi prevenite, având în vedere stadiul științei și tehnologiei medicale la acel moment.

Această situație este direct proporțională cu importanța pe care statul o acordă cheltuielilor pentru sănătate: în 2018, România a cheltuit 580 de euro pe cap de locuitor, cel mai puțin din UE. Și măsurat în raport cu PIB-ul, România se află tot la coada clasamentului, cu 5,6%. Doar pentru comparație – Danemarca cheltuiește 5.260 de euro pentru fiecare locuitor, Germania cheltuiește 11,5% din PIB pentru sănătatea cetățenilor săi.

Pe de altă parte, știm din studii că sănătatea nu este un factor de cost agasant, ci o investiție rezonabilă. Cel mai recent, în toamna acestui an, o analiză realizată de McKinsey Global Institute estima că prin investiții masive în sectorul sănătății, România ar putea să adauge 26 de miliarde de dolari în plus la PIB până în 2040. Aceasta corespunde unei creșteri de 9% a PIB-ului și unei creșteri mai rapide cu 0,4 puncte procentuale.

Reformatorii sistemului se plâng mereu de corupția din eșaloanele de conducere și din rândul medicilor, dar problema ar putea fi mai degrabă legată de modelul de finanțare. De la sfârșitul anilor `90 România are sisteme de asigurări de sănătate bazate pe modelul mai multor țări europene, la care plătesc angajatorii și angajații (în mare parte doar ei în prezent). În România, însă, sistemul nu este supravegheat de către asigurați, nu există o autoadministrare a caselor de asigurare ca în Germania, de exemplu. Statul decide ce se întâmplă cu Casa – inclusiv, de exemplu, faptul că lucrători din sectoare cu o povară relativ mare asupra sănătății, cum ar fi industria construcțiilor, sunt scutiți de la plata contribuțiilor la asigurările de sănătate, dar și foarte mulți pensionari. În plus, există subvenții de la stat pentru programe naționale de combatere a anumitor boli (cum ar fi tuberculoza) și pentru prevenire.

Sistemul de finanțare este opac, iar efortul este distribuit inegal. Sistemul de decontare a serviciilor medicale prestate de medicii de familie, spitale și alți actori, inspirat din modelul australian, este greoi și extrem de complex.

Ar merita să ne gândim dacă nu cumva sistemul britanic ar fi mai potrivit pentru România. Sistemul național de sănătate de acolo este finanțat din impozite și (aproape) toată lumea din România plătește măcar impozite, ceea ce ar duce cel puțin la o distribuție mai echitabilă a poverii. Iar NHS la rândul său a luat naștere tot pentru că sistemul de asigurări anterior a eșuat.

Alex Gröblacher

German
Citește articolul precedent:
Business Challenge 2021. Schimbările vin întotdeauna și cu bune, si cu rele. Chiar și în business.

Cum s-a schimbat piața în perioada pandemiei? Cum s-a schimbat modul de a face business? Cu ce efecte se confruntă...

Închide