Țării cât mai multe punți

A construi, la propriu ori la figurat, poduri - sau punți - e o meserie nobilă. Podurile dintre popoare sunt o metaforă des folosită în diplomație. Pe vremuri, una din primele lecții pe care elevii le învățau în România la istorie era cea despre Apolodor din Damasc, creditat cu primul mare pod peste Dunăre (că îl ridicase în scopuri mai puțin pașnice, pentru a permite armatelor romane să avanseze la nord de Dunăre e mai puțin important). Iar orice copil care a fost la Marea Neagră știe de Anghel Saligny și de marele său pod de la Cernavodă.

Astăzi, România are performanțe mai modeste la infrastructură, inclusiv la poduri. Cele care există, sunt prost întreținute - de exemplu în București, Podul Constanța se destramă văzând cu ochii.

Poduri noi nu prea se mai fac, iar când se construiesc - Basarab sau Ciurel, ca să rămânem în București - întârzie mult și costă imens. Altundeva, proiecte bune în sine sunt puse în umbră de suspiciuni privind licitațiile, cum a fost la podul româno-bulgar peste Dunăre, Vidin-Calafat.

Noroc cu construirea de punți, noul sport național. Mai ales angajații de la stat fac tot felul de calcule pentru a combina zilele libere legale cu sfârșiturile de săptămână sau chiar între ele, astfel încât să rezulte mini-vacanțe și super-weekenduri optim de lungi.

Misiunea e cu atât mai ușoară, cu cât în ultimii ani, politicienii au introdus cu larghețe tot felul de noi zile libere legale. Popor creștin fiind, avem azi liber de Rusalii, de Sf. Andrei sau de Adormirea Maicii Domnului, deși după cum demonstrează practica, puțini știu ce se sărbătorește de fapt. Mare e și numărul prilejurilor mai lumești de pauză: ziua copilului, Mica Unire, ziua muncii, ziua națională.

Problema nu este ziua liberă individuală, ea există deseori în multe alte locuri și chiar de mai mult timp decât în România. Doar că acolo, e doar atât: o zi. În România însă, mulți angajați își programează recuperările de ore suplimentare fix în jurul acelor zile, iar statul sau instituțiile sale oferă ad-hoc și alte zile libere pentru a construi punți între zilele libere legale și weekenduri: guvernul a dat generos liber de 30 aprilie pentru cei din sectorul public, 1 mai era oricum liber, luăm trei zile de recuperare, adăugăm sâmbăta și duminica - iată vacanța. Asta după ce în aprilie s-a mai făcut cadou și Vinerea Mare, pentru a ajunge cu Lunea de Paști la un sfârșit de săptămână prelungit.

Evident că periodele lungi de pauză apărute astfel fac ravagii în productivitate. Și chiar dacă în teorie mai mult angajații de la stat sunt cei care se bucură de aranjamentele generoase, efectele se propagă și în sectorul privat. Angajații din privat se trezesc cu copiii acasă, pentru că grădinițele și școlile decretează câte o vacanță. Firmele care lucrează cu statul șomează, pentru că nu au cu cine discuta. În plus, dacă firma cheamă oamenii în zilele libere legale, trebuie să plătească mai mult.

Dar nu contează: chiar dacă nu fac poduri reale, politicienii măcar știu să construiască punți când trebuie.