Raiffeisen Bank România a încheiat primul trimestru din acest an cu venituri operaționale de 615 milioane de lei, în creștere cu 11% față de aceeași perioadă din 2018, în vreme ce profitul net a înregistrat o scădere de 16%, până la 178 milioane de lei.

Activele totale ale băncii au crescut cu 9% în T1, până la 40,6 miliarde de lei, iar portofoliul de credite s-a ridicat la 26,5 miliarde de lei (plus 14%, an la an), potrivit informațiilor anunțate de subsidiara grupului austriac Raiffeisen.

„Am continuat să creștem echilibrat, dacă ne gândim la finanțările pe care le-am acordat companiilor sau populației și la rezultatele obținute din activitatea de tranzacționare. Avem satisfacția că suntem unul dintre finanțatorii și susținătorii importanți ai economiei românești. Pe de altă parte însă, raportăm un profit în scădere la 31 martie 2019, din cauza unor cheltuieli mai mari pentru salarii, taxe, contribuții la fondul de garantare a depozitelor, costuri cu reglementări cum sunt MIFID II, PSD2, dar și a efortului mare al băncii pentru transformarea digitală”, a spus Steven van Groningen, președinte & CEO Raiffeisen Bank.

Împrumuturile nete acordate clienților s-au majorat cu 15% în primele trei luni ale acestui an, creșterea fiind susținută în special de finanțările pentru companii mari si medii, dar și de creditele de consum pentru populație. Pe de altă parte, rata creditelor neperformante a scăzut la 4,2%, la finalul primului trimestru.

Depozitele atrase de Raiffeisen Bank de la clienți au avansat cu 9% (an la an), ajungând la 33,1 miliarde lei, la 31 martie.

Raiffeisen Bank continuă să fie lider pe piața cardurilor de credit, cu 500.000 de carduri active la 31 martie 2019, iar peste 95% dintre sumele tranzacționate prin intermediul acestor carduri sunt utilizate la POS-uri sau pentru cumpărături online.

Banca avea la 31 martie 2019 peste două milioane de clienți persoane fizice, număr relativ constant, raportat la martie anul trecut. Totodată, în portofoliului Raiffeisen Bank se regăsesc aproximativ 92.000 de IMM-uri și 5.700 de companii mari și medii.

La sfârșitul primul trimestru din 2019, banca avea 4.951 de angajați (5.186 la 31 martie 2018), 419 unități în toată țara, aproximativ 900 de ATM-uri, 20.000 de POS-uri și 250 de mașini multifuncționale.