AHK Romania susține sistemul de pensii administrate privat (așa numitul Pilon II) din România și punctează în cele de mai jos avantajele acestuia, precum și riscurile pe termen lung pe care le implică modificarea cadrului actual de funcționare.

Un sistem de pensii bazat pe economisire cum este Pilonul II reprezintă o necesitate, dacă avem în vedere evoluția demografică a României, confirmată de prognozele realizate de organisme internaționale. Acesta va contribui, alături de Pilonul I, la îmbunătățirea calității vieții viitorilor pensionari.

Companiile pe care le reprezentăm și care angajează câteva sute de mii de persoane consideră că sistemul de pensii actual, construit pe cei trei piloni de economisire, este unul care va putea să susțină responsabilitatea asigurării unui venit la sfârșitul carierei angajaților. Pilonul II de pensii din România a generat rezultate foarte bune de la înființare până în prezent, în condiții de costuri reduse și de maximă siguranță pentru participanți, românilor care economisesc prin Pilonul II fiindu-le garantată valoarea contribuțiilor nete virate pe parcursul perioadei de economisire, indiferent de evoluțiile piețelor financiare. În sistemul de pensii Pilon II din România economisesc în prezent peste 7 milioane de persoane, în numele cărora sunt administrate peste 8,9 miliarde de euro.

Fondurile de pensii și banii pe care îi administrează în sistem privat au, de asemenea, o importanță deosebită pentru piețele financiare locale. O economie modernă și avansată care să ajungă la o convergență reală cu țările din vestul Europei are nevoie de piețe financiare sofisticate, lichide și stabile. Acest deziderat ar fi foarte greu de realizat în absența fondurilor de pensii administrate privat și a investițiilor pe termen lung pe care acestea le fac. Aceste fonduri sunt și unii dintre cei mai importanți deținători de titluri de stat românești, având un rol extrem de important în finanțarea activității curente a statului și fiind un furnizor esențial de lichiditate pe termen scurt. România este o țară cu o piață financiară slab dezvoltată și niveluri reduse de economisire. Doar existența unor investitori instituționali cum sunt fondurile private de pensii poate aduce stabilitatea de care piața financiară locală va avea nevoie pentru a se dezvolta în viitor.

Despre Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană

Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România) este reprezentanța oficială a economiei germane și totodată cea mai mare Cameră de comerț bilaterală din România. AHK România aparține, alături de Camerele de comerț și industrie germane (IHK), rețelei globale a Camerelor de comerț germane bilaterale, reunite sub umbrela Uniunii Camerelor de Comerț și Industrie din Germania (DIHK). Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană, înființată în 2002, numără peste 600 de firme-membre și oferă companiilor o platformă importantă pentru networking, schimb de informații și experiențe. Prin serviciile pe care le oferă și prin evenimentele pe care le organizează, AHK România susține activ companiile germane la intrarea lor pe piața românească și este totodată partener al firmelor românești interesate de piața germană. În România AHK se implică activ în implementarea sistemului dual de învățământ după model german și a înființat platforma GreenTech econet romania, cât și o Curte Permanentă de Arbitraj.

Mai multe informații găsiți în pagina de internet: www.ahkrumaenien.ro. Ne găsiţi de asemenea în Social Media, pe Facebook şi LinkedIn / ahkromania.