Cancelarul din Țara Minunilor

Alice, personajul fictiv al lui Lewis Caroll, are parte fără voia ei de o aventură după ce a căzut într-o gaură de iepure în Țara Minunilor. „How funny it’ll seem to come out among the people that walk with their heads downwards“, spune protagonista.

Atunci când Donald Trump îi va întoarce probabil vizita (februarie 2019) neobositului cancelar austriac și va fi primit în Ballhausplatz, sediul guvernului austriac din Viena, ar putea întreba: „Și voi în Europa trăiți în Țara Minunilor? Vă vedeți cealaltă jumătate fiind cu capul în jos? Sau doar tabloul tău european e atârnat invers?”

Râvna juvenilă

Ascensiunea politică razantă a lui Sebastian Kurz este deja un interesant exemplu de paradă. Încă nu pare a se lua la trântă cu „regele soare“, cancelarul socialist Bruno Kreisky (1970 - 1983), dar mai are timp. Sebastian exemplifică cum e astăzi în politică & business, unde râvna juvenilă duce deseori la discriminare pozitivă. El a ajuns secretar de stat la 24 de ani și anul trecut a fost ales cel mai tânar șef de guvern în funcție din întreaga lume. Apoi de-ndată a lăsat-o mai ușor și cu ideologia, ceea ce-i de înțeles în vremurile fb-ului, comparativ de ex. cu cancelarul Wolfgang Schüssel (2000 – 2007), restul fac mașinăria de PR și disciplina proverbială a muncii sale! La care se adaugă retorica sa (aproape absentă). Ea este doar un lux stânjenitor, care mai provoacă și neîncredere. Chiar și Cicero avertiza despre asta.

Născut 1986, Sebastian l-a tutuit în public pe Klaus Werner, născut 1959, atunci când, marcând simbolic predarea de ștafetă a președinției Consiliului UE, cancelarul austriac i-a predat președintelui României în 21.12.2018 fanionul de formă tringhiulară, cu cele 14 stele europene pe fond albastru, care servește drept indiciu de întâietate. Cu câteva zile înainte, fostului director al Operei de stat din Viena, timișoreanul Ioan Holender, i se publica în cotidianul vienez KURIER un interviu, intitulat „România nu are un cancelar Kurz“, despre care Holender completa: „care poate rosti propoziții deștepte“.

Cine e Sebastian Kurz?

Se trage din bunici șvabi dunăreni, e necăsătorit, conservator și locvace, dar nu oricum, ci rezonabil! E răbdător, chiar imperturbabil, cu un chip care nu lasă nicio urmă de emoție, precum Angela Merkel în vremurile ei bune, Kurz „precum o stâncă în vâltoare“ e din 18.12.2017 la cârma unei coaliții dintre propriul său partid popular (Noul partid ÖVP, 61/183 mandate parlamentare) și cel al libertății, cu o orientare liberală de dreapta (FPÖ). Mulți au pe bune încredere în el și îi admiră talentul de a asorta, depășindu-și propriile demersuri politice, uneori controversate și dificil de acceptat (cum ar fi, de exemplu, pentru București, indexarea alocației pentru copii nerezidenți ai cetățenilor străini, membri ai UE, care lucrează în Austria) cu propagarea constantă a imaginii de carte poștală a Austriei, drept acea țară prosperă dar neutră, unde cancelarul se preocupă personal de siguranța cetățeanului. Se bucură de un indice de încredere APA/ OGM reprezentativ, constant și de invidiat. Peste 60% au răspuns afirmativ la întrebarea: „aveți încredere în Kurz?“. Ca ministru de externe, când cu închiderea așa-zisei „rute balcanice” a imigrației spre Occident, a stat chiar mai bine („o protecție serioasă a granițelor noastre externe“). Kurz a apărut în 2018 pe coperta de la „Time Magazine“ și „Newsweek” și ține în continuare capul de afiș în presa internațională.

Nu suntem pedagogi

Cât despre partenerii la coaliție, Sebastian nu poate fi decât foarte satisfăcut. FPÖ-ul se menține la o respectabilă distanță, de cam 8%. Dialectica guvernamentală merge strună. În timp ce cancelarul se preocupă de chestiunile strategice, se vede cu Donald Trump, are numărul de telefon a lui Jared, soțul Ivankăi și nu semnează Pactul pentru Migrație, deși a condus Președinția Consiliului UE în ultima ½ din 2018. HC Strache (n. 1969), vicecancelarul din partea FPÖ, se tot chinuie să nu se „domesticească” prea tare, drept lider de partid aflat la guvernare și astfel cumva în lesa tânărului său șef de guvern. Coperta KRONEN ZEITUNG din Viena cu referire la aceasta titra ironic la ultimul revelion : pace-bucurie-înțelegere... iar porumbelul alb nu lipsește nici el. Cât va mai ține luna de miere a celor doi parteneri de coaliție este incert. Turcoazul e culoarea politică a mișcării ÖVP a lui Kurz, FPÖ-ul a fost și rămâne... albastru. Despre învățatura culorii în actualitate, citește alăturat „Aikido“.

Pe 30.12.2018 începea seria de imagini în KRONE care au marcat opinia publică anul trecut cu un instantaneu cu Sebastian Kurz și președintele federal Alexander Van de Bellen (n. 1944), cu ocazia unei vizite de stat, admirând surâzător un urs Panda care mânca leneș un morcov, la o grădină zoologică din China. PR-ul și-a atins scopul. Povestea cu ursulețul „Yuri“ o știu și copii de pe stradă.

În timpul Președinției UE, FPÖ-ul i-a lăsat cancelarului scena europeană complet liberă, dar nu a putut fi totuși evitată gafa doamnei ministru de externe Karin Kneissl, care a dansat în septembrie cu Putin la propria-i nuntă, devenind parte a unei uriașe înscenări media de tip „gigolo diplomacy” a ilustrului ei oaspete.

Președintele Nationalrat-ului, parlamentul austriac, Wolfgang Sobotka (ÖVP), fost profesor de muzică, e deseori citat cu bon mot-ul: „noi nu suntem pedagogi. O coaliție politică nu se întâmplă spre a-ți modifica partenerii”.

Selfie-urile și subsidiaritatea, „daruri dumnezeiești“?

Cu o postură impecabilă, costum de culoare închisă, pantaloni călcați și cămașă albă, guler tip rechin, cravată neagră cu nod simplu, Kurz surâde întotdeauna calm și-și mișcă ușor capul, înainte și înapoi, aproape imperceptibil. Părul, pieptănat lins pe spate, îi definește cochet înălțimea, asemănătoare cu cea a Președintelui Iohannis, cu care austriacul are de fapt puține în comun.

La București, Kurz a pledat și el pentru interesele austriece, ceea ce-i e scris în fișa postului. Kurz a asigurat, întrebat fiind de presa prezentă despre așa-zisul „impozit pe lăcomie“, că pe el îl doare mai tare de muncitorul român („îmi fac griji de locația românească”) decât de firmele austriece, care „precum au venit, așa pot să și plece“...

Kurz este citat de Miercurea Cenușii 2019 cum că în Europa marile întrebări ar trebui să ne unească, iar cele mici trebuie să se întoarcă la nivelul țărilor, pentru a putea fi rezolvate. Subsidiaritatea, drept credo politic, îi dă ocazia să-i mulțumească ușor pe mulți și să rămână și un convingător european. Pozează mereu lejer cu oamenii de pe stradă, știe că selfie-urile sunt un „dar dumnezeiesc“, propagându-se iute, fără costuri.

Cancelarul tăcerii telefonează cu presa

Kurz a fost numit de către opoziția social-democrată, aproape inexistentă după dezastrul electoral din 2017, „cancelarul tăcerii”, deoarece răspunsurile-i sunt uneori mai reținute, fără a refuza însă vreodată replica la vreo întrebare a presei. Vorbește o engleză elevată. Pronunță clar și fără de greșeală. Silabele terminale sunt coerent rostite și cu toate acestea... sună firesc. Fonetica limbii este cea a unui lider stăpân pe sine. Kurz nu dă însă impresia a fi nonșalant, precum unii
„gauche caviari“ vienezi. Are încredere în cercul său strâmt de consilieri, vechi prieteni din tinerețe pe care-i numește „făptași, din convingere“. Aceștia nu sunt pentru el „mercenari“, care dau sfaturi pe bani. Doarme puțin („cel puțin... cinci ore”), se pare că nu bea nici cafea și nici alcool. Cancelarul se scoală devreme, zboară economy sau low cost, face fitness și din când în când mai sună presa, atunci când vrea s-o laude sau s-o critice.

Pe creasta îngustă

Documentarul despre Sebastian Kurz a lui Michael Mandlik, din partea postului german de televiziune ARD, un jurnalist de televiziune care l-a însoțit pe cancelar în decembrie 2018 și la București, e întitulat „Pe creasta îngustă. Cursul politic riscant al lui Sebastian Kurz“. Sunt arătate imagini în premieră de la adresa sa privată, o mansardă spațioasă dintr-un șir de case a cartierului vienez Meidling. Circa 1,28 de milioane de telespectatori au urmărit reportajul, difuzat în ianuarie 2019 și care poate fi văzut și astăzi pe youtube.

Europa cu susul în jos

În luxosul cabinet de lurcu și de primiri al cancelarului, în mijlocul Vienei, tabloul uimește! Mi-a amintit de „chestiile” sucite din... Țara Minunilor. Contrastează puternic și nu doar cromatic cu patina elegantă a lambriurilor din esențe diferite de lemn scump, maroniu. Este un tablou al graficianului german Olaf Osten (n. 1972) intitulat „Pendeln 064“ („a face naveta 064“, trad. lb. germ.) și reprezintă imaginea unei imense hărți politice a Europei pusă cu susul în jos, pe deasupra căreia Osten a schițat, probabil cu penița tușului, scena unei zile obișnuite vieneze din zona de loisir, denumită MuseumQuartier, acolo unde mulți tineri obișnuiesc să-și petreacă serile de vară, tolăniți într-un spațiu urban primitor și verde.

„Arta drept accesoriu al mai marilor zilei”, se putea citi în cotidianul SALZBURGER NACHRICHTEN care arăta și acest tablou, care se pare că-l însoțește pe Sebastian Kurz deja de când a devenit ministru, cât și pe domnul cancelar federal, cu degetul arătător ridicat. Până când îl voi întâlni pe cancelarul federal și poate am să-l pot întreba și de ce și-a ales tocmai acest tablou... încerc să schițez un răspuns pe cont propriu. Imaginea e tocmai potrivită spre a-i oferi mereu acea viziune asupra viitorului, într-o Europă în schimbare, care se desparte de Angela Merkel și căreia Sebastian Kurz îi va putea probabil urma cândva, dintr-o mică Vienă neutră, devenită atunci poate „noul Bruxelles“, avându-se pe sine drept lider pregătit de a conduce chiar Europa, după câteva mandate pline și două decenii la cârma vieneză, o dimensiune temporală sugerată de redactorul șef al FALTER, un săptămânal vienez mai degrabă de stânga, care apare în filmul de la televiziunea germană și care publica în iunie 2018 o caricatură ce amintește de steagul european, doar că stele sunt înlocuite cu noduri de sârmă ghimpată. Martor tăcut în colțul din stânga jos e un chip ce pare a fi al cancelarului.

Dr. Alex Todericiu